Preţ: în jur de 10 lei în Kaufland.
Greutate: 200 ml.
Tip ten: uscat/ sensibil.
Ce zic ei: „Laptele Demachiant Bioten cu Miere si Galbenele curata eficient si catifeleaza tenul uscat/sensibil, fara sa-l usuce. Indeparteaza delicat machiajul si impuritatile acumulate pe parcursul zilei, permitand epidermei sa respire. Mierea, un agent nutritiv natural, contribuie la mentinerea echilibrului optim de hidratare al pielii, iar Galbenelele calmeaza eficient iritatiile. astfel, tenul este curatat si hidratat, lasand o sentatie placuta de catifelare.”
Ingrediente: Cel mai important dintre toate este că nu conţine parabeni.
Aqua, paraffinum liquidum, glyceryl stearate, cetearyl alcohol, petrolatum, glycerin, ceteareth-20, ceteareth-12, cetyl palmitate, mel, dicaprylyl ether, dimethicone, parfum, sodium carbomer, panthenol, tocopheryl acetate, ethylhexylglycerin, tetrasodium edta, calendula officinalis flower extract, methylisothiazolinone, alcohol denat., phenoxyethanol, benzoic acid, dehydroacetic acid, polyaminopropyl biguanide.
Ce zic eu:
Până acum am mai folosit doar demachiantele de la Farmec şi acesta. Îl folosesc din vară şi până acum sunt foarte, foarte mulţumită. Spre deosebire de cel de la Farmec, de la acesta nu mă ustură ochii. Mi se pare că şterge foarte bine machiajul (e drept că nu folosesc cantităţi prea mari de machiaj dar chiar şi aşa), îndepărtează foarte bine rimelul, eyelinerul (eu folosesc lichid). Îmi plac şi textura, care e una cremoasă, şi mirosul. Deşi am auzit vreo două persoane cum că ar fi prea puternic, mie mirosul mi se pare discret şi plăcut. Încă ceva foarte important este faptul că îmi hidratează pielea. Eu îl folosesc împreună cu crema nutritivă cu miere şi gălbenele, tot de la Bioten, căreia o să îi fac un review în viitorul apropiat.
Ce îmi place:
+ hidratează
+ mirosul plăcut
+ e cremos
+ nu are parabeni
+ şterge bine şi nu-mi irită ochii
+ preţ foarte bun
Ce nu îmi place:
- că nu am găsit nimic care să nu îmi placă până acum la el
Concluzii: O să continui cu acest lapte demachiant. Nu plănuiesc să-l schimb prea curând.
Am avut si eu demachiantul asta pana l-am schimbat pentru cel pe verde, dar sunt multumita de ambele pentru ca sunt foarte blande si parfumeaza placut pielea dupa folosire:)
ReplyDelete