Saturday 4 July 2015

Flowers



Hello!

Începând de astăzi mi-am propus să particip la o colaborare intitulată Nail Art Marathon şi creată de fetele din grupul The Polish Addict. Chiar dacă fetele au ajuns deja la a 8-a temă, mi-au permis să mă alătur lor şi le mulţumesc pentru asta ☺.

Tema de astăzi a fost propusă de Mădălina şi, după cum se poate observa şi din titlu, are ca sursă de inspiraţie florile. Tehnica pe care am încercat eu să o pun în practică se numeşte Watercolor şi aş încerca să vă explic ce presupune ea, dar m-aş încurca în explicaţii si, cel mai probabil n-aţi întelege nimic, aşa că vă las acest link. 

Baza albă este Golden Rose Paris 04, pe care o folosesc şi o menţionez mereu. Am folosit şi două culori acrilice, un lila deschis şi un galben, însă nu cred că folosirea celei din utmă a fost o ideea prea inspirată. Nu prea se observă ce-i cu galbenul ăla acolo. Bănuiesc că tehnica asta merge mai bine cu nuanţe ceva mai închise. Dar nu-i nimic, data viitoare schimbăm culorile ☺. Ce a trebuit neapărat să mai fac, a fost să aplic Golden Rose Matte Top Coat pentru că acrilicele şi suprafeţele lucioase nu prea se înţeleg. Practic, culoarea nu aderă. 

În cele din urmă nu a ieşit chiar ce mi-am imaginat eu, dar, după cum spuneam, voi mai încerca această tehnică pentru că mi se pare interesantă şi de efect. Totuşi, sunt destul de mulţumită de ce a ieşit, până la urmă, având în vedere faptul că a fost prima încercare.

Aştept să citesc părerile voastre şi vă invit să le vizitaţi şi pe colegele mele bloggeriţe pentru a vedea ce au pregătit şi ele.





  1. Madalina - http://frumusetelapretmic.blogspot.ro
  2. Oana - www.unghiutele.blogspot.ro
  3. Andreea M - www.dittanail.blogspot.ro
  4. Andra Kat- www.andrakat.com
  5. Iulia Maria - http://iuliafairynails.blogspot.be
  6. Mada - http://universeofm.blogspot.ro/
  7. Mihaela - http://elasdreams.blogspot.ro/
  8. Claudia - http://claudiaschoice88.blogspot.ro/
  9. Deyutza - http://deyutza87.blogspot.ro/
  10. Mădălina - http://misshappyandhernails.blogspot.ro/
  11. Kinga - www.kinganak.com
  12. Vanyna - http://gothangelworld.blogspot.ro
  13. Teo - www.taitzel.com
  14. Sophie - http://sophiesnailartdreamland.blogspot.ro
  15. Iulia B. - http://iuliabeldean.blogspot.ro

xoxo, Cristina
FacebookTwitterYouTubeBloglovinInstagramPinterest


13 comments:

  1. Oana Alexandru4 July 2015 at 19:46

    Foarte frumos model ai facut Cristina <3

    ReplyDelete
  2. iordache madalina4 July 2015 at 19:58

    Sunt foarte frumoase,delicate! !Iti multumesc ca ai participat la tema propusa de mine!

    ReplyDelete
  3. Ce dragute sunt! Imi place si fundalul folosit pentru poze ^^

    ReplyDelete
  4. Multumesc. Fundalul e de fapt o foaie printata pe care o folosesc ca sa dea un plus de culoare pozelor ☺

    ReplyDelete
  5. Mi-a facut placere. Multumesc si eu ca m-ati lasat sa ma alatur voua. Te pup.

    ReplyDelete
  6. Sunt asa dragute.. si in acelasi timp sunt si elegante. Pupici

    Http://www.lifestylesem.blogspot.ro

    ReplyDelete
  7. Ce frumoase!Imi place tehnica folosita!Pupici

    ReplyDelete
  8. E extrem de finuta si eleganta manichiura ta! Imi place nespus de mult! Tehnica e una de care m-am ferit pana acum de frica. Mi-ai dat curajul sa incerc si eu :)

    ReplyDelete
  9. foarte dragute unghiutele tale :*

    ReplyDelete
  10. Cat de dragute sunt unghiutele tale <3 .Ma bucur ca te-ai hotarat sa ni te alaturi :) :*

    ReplyDelete
  11. Ma bucur sa aud acest lucru. Incearca. Abia astept sa vad rezultatul. ☺ :*

    ReplyDelete

Leave a comment. It makes me happy :)